Chapter 1

 Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, kmpqratul Ierusalimului.

 O, dewertqciune a dewertqciunilor, zice Eclesiastul, o dewertqciune a dewertqciunilor! Totul este dewertqciune.

 Ce folos are omul din toatq truda pe care wi -o dq supt soare?

 Un neam trece, altul vine, wi pqmkntul rqmkne vecinic kn picioare.

 Soarele rqsare, apune wi aleargq spre locul de unde rqsare din nou.

 Vkntul suflq spre miazq-zi, wi se kntoarce spre miazq-noapte; apoi iarqw se kntoarce, wi kncepe din nou aceleawi rotituri.

 Toate rkurile se varsq kn mare, wi marea tot nu se umple: ele aleargq necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarqw sq porneascq de acolo.

 Toate lucrurile sknt kntr`o necurmatq frqmkntare, awa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai saturq privind, wi urechea nu obosewte auzind.

 Ce a fost, va mai fi, wi ce s`a fqcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.

 Dacq este vreun lucru despre care s`ar putea spune: ,,Iatq ceva nou!`` de mult lucrul acela era wi kn veacurile dinaintea noastrq.

 Nimeni nu-wi mai aduce aminte de ce a fost mai knainte; wi ce va mai fi, ce se va mai kntkmpla mai pe urmq nu va lqsa nici o urmq de aducere aminte la cei ce vor trqi mai tkrziu.

 Eu, Eclesiastul, am fost kmpqrat peste Israel, kn Ierusalim.

 Mi-am pus inima sq cercetez wi sq adkncesc cu knyelepciune tot ce se kntkmplq supt ceruri: iatq o kndeletnicire plinq de trudq, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

 Am vqzut tot ce se face supt soare; wi iatq cq totul este dewertqciune wi goanq dupq vknt!

 Ce este strkmb, nu se poate kndrepta, wi ce lipsewte nu poate fi trecut la numqr.

 Am zis kn mine knsumi: ,,Iatq cq am sporit wi am kntrecut kn knyelepciune pe toyi cei ce au stqpknit knaintea mea peste Ierusalim, wi mintea mea a vqzut multq knyelepciune wi wtiinyq.

 Mi-am pus inima sq cunosc knyelepciunea, wi sq cunosc prostia wi nebunia. Dar am knyeles cq wi aceasta este goanq dupq vknt.

 Cqci unde este multq knyelepciune, este wi mult necaz, wi cine wtie multe, are wi multq durere.